What a girl wants

Ziua in care am simtit ca destinul vorbeste in locul meu

N-as schimba momente din viata mea, dar uneori, cand urla-n mine latura artistica, mi se intampla sa ma intorc cu gandul la una din zilele de vara, din 2008, cand, reporter fiind, eram la un eveniment FHM unde Catrinel Menghia urma sa primeasca, normal, premiul cel mare! Pe malul Herastraului, o caldura careia nu-i facea fata nicio limonada sau ventilator, eram noi – reporterii, ele – vedetele, ei – barmanii, ei – organizatorii. Si-or mai fi fost pe langa, da’ asta nu mai stiu. A, erau amfitrioni Razvan si Dani pentru ca imi amintesc ca Dani ma tachina in privinta rochitei. Ma vazuse de cateva ori la filmari doar in blugi si-acum gasise motiv de gluma. 🙂 Secventele imi par din alta viata… 🙂

Si-o vad pe Catrinel, insotita de sotul Massimo. Super subiect. Nu mai dadusera niciun interviu in Romania, impreuna. Nu puteam rata! Vorbesc cu ei, ii intreb cate-n luna si-n stele pentru un material care urma sa aiba vreo 2 minute, ca la stiri. Zici ca faceam documentar. Dar era atat de faina, incat nu ma puteam abtine sa nu o intreb una, alta. Langa, statea, discret, impresarul ei. Mi l-a prezentat dar nu i-am acordat atentie, considerand ca nu are sens sa il introduc in materialul meu.

Incheiem interviul, merg sa mai vorbesc cu 2, 3 personaje si cam intr-o jumatate de ora ma pregatesc sa plec. Si, iesind pe poarta rupta a unui gard, ca sa nu mai ocolesc pe la iesirea principala, mi se agata rochia albastra intr-o sarma. Stiu exact cum aratam atunci: rochie albastra, sandale argintii, satena cu breton.

what-a-girl-wants-ziua-in-care-am-simtit-ca-destinul-vorbeste-in-locul-meu-01

Si-aud dintr-o data cum ma striga cineva: “Octavia! Octavia!” O vad pe Catrinel cum vine in graba spre mine. Eram socata ca mi-a retinut numele. Si mai socata ca venea grabita spre mine. Si zice: “Ma tot uitam dupa tine, eram speriata ca te-am pierdut!” Eu: “Ha?!” Uitam, speriata, pierdut… “Ce naiba am facut?! O vrea sa sterg ceva de pe filmare?! Nu sterg nimic!” Catrinel: “M-a pus impresarul la treaba! Te rog, vino sa vorbim putin! Ar vrea sa te invite la o sedinta foto!” Eu: “Sa filmez o sedinta foto cu tine?” Ea: “Nu! Sa-ti faca tie niste poze!” Eu: “Esti sigura ca pe mine ma vrea?! Cred ca e o confuzie. Poate e colega de la Pro!” Era o fata faina de la Pro Tv. O remarcasem si eu. Ea: “Nu! Nu! Despre tine e vorba!Ii place foarte mult de tine si el are ochii. Crede-ma, nu e nicio intentie ascunsa. Poti sa vii insotita la sedinta foto, chiar si cu mama ta.” Cand am auzit de mama, m-am si vazut pentru o secunda cum o sun si ii zic sa ia trenul de la Targu Jiu si sa vina cu mine la o sedinta foto. Dar ma trezesc din senin cum vorbeste gura fara mine. Adica ma auzeam ce zic dar nu imi venea sa cred ca zic ce zic! “Catrinel, iti multumesc, dar nu cred ca e pentru mine.” Hotarata. Si-am plecat… A fost destul de surprinsa. M-a luat de mana si mi-a zis ca e o sansa, poate, unica. Sa ma gandesc, nu strica sa dau un telefon. Dar eu i-am multumit si zambitoare (de ce? – nu imi dadeam seama) am plecat. Socata de propunere dar in acelasi timp cu o voce puternica in interiorul meu care urla ca drumul meu e in televiziune. Tot vocea din interior a spus nu ofertei. Nu eu! 🙂 Fara niciun regret azi… Poate doar, si-acum, surprinsa de felul in care reactionam atunci cand trebuie sa alegem drumul care ne e scris.

Photo: Photography and life

In locul tau n-as sta prea mult pe ganduri. Acum as da like paginii mele de pe www.facebook.com/OctaviaGeamanuOficial 🙂

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Adresa de email nu va fi publicata. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.