Featured Miracle of my life

Despre importanta ecografiilor de morfologie in sarcina

Despre importanta ecografiilor de morfologie in sarcina

Am descoperit, de cand sunt insarcinata, ceva foarte fain. Da, altceva decat a fi insarcinata. 🙂 Faptul ca intre viitoarele mamici si chiar cele care au deja copii, este o legatura invizibilia. Am constatat asta in urma raspunsurilor venite din partea voastra la diversele mele intrebari. Fiecare parca de-abia asteapta sa isi marturiseasca experienta, sa impartaseasca si cu alte mamici situatiile prin care a trecut, problemele cu care s-a confruntat sau bucuriile pe care i le ofera acest statut, cel de mama sau viitoare mama. In mod real ma bucura aceasta legatura, 🙂 cu atat mai mult cu cat chiar poti afla lucruri care iti pot fi de mare folos. 🙂
Acum, revenind la titlul acestei postari… Primesc des mesaje in care sunt intrebata despre medicii la care merg sa imi supravegheze evolutia sarcinii. Pentru ca dincolo de ginecolog – prietena mea Claudia Mehedintu de la Spitalul Malaxa -, avand o sarcina cu trombofilie, am nevoie de consultatii diverse. Ea a fost cea care mi-a recomandat-o pentru hematologie pe dr Mihaela Tevet de la Spitalul Colentina – un medic foarte bun si pe Adela Serban de la Fetal Care – pentru analizele de morfologie.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu cand merg la ecografia de morfologie, am niste emotii fantastice. Acum ca am intrat in saptamana 26 – YEY 🙂 – fac o data pe luna acest tip de ecografie. Vreau sa fiu sigura ca e totul ok. Am rugat-o pe dr Adela Serban de la Fetal Care, sa raspunda la cateva intrebari care ar putea fi utile pentru viitoarele mamici, despre importanta acestor ecografii. Ii multumesc pentru timp! So, here it is!

  1. Care este rolul ecografiilor?

    Ecografia obstetricala este o componenta extrem de importanta utilizata in urmarirea sarcinii. In mod normal exista mai multe etape in urmarirea sarcinii si fiecare dintre acestea are drept componenta un examen ecografic, a carui complexitate variaza in functie de varsta sarcinii, eventuala patologie asociata a mamei sau problemele aparute pe parcurs.

    Cele trei examene ecografice principale care ar trebui efectuate in mod ideal de toate gravidele sunt cele trei morfologii fetale executate in fiecare dintre cele trei trimestre ale sarcinii:

    morfologia de trimestrul I, combinata cu screening-ul seric matern si introducerea datelor in programe specializate de calcul de risc, constituie metoda ideala de screening pentru aneuploidii cromozomiale. Se realizeaza in jurul varstei gestationale de 12 saptamani.

    morfologia de trimestrul II evalueaza dezvoltarea organelor fetale, in jurul VG de 22 saptamani. Acest examen ecografic urmareste cresterea fetala, precum si examinarea complexa a mamei prin evaluarea fluxurilor Doppler si a lungimii cervixului. De asemenea, la aceasta VG parintii vor primi imagini 3D/4D spectaculoase ale fatului.

    morfologia de trimestrul III evalueaza formarea completa a tuturor aparatelor si sistemelor fetale, cresterea fetala, starea de bine fetala – prin examenul Doppler, precum si starea mamei. Acest examen ECO se realizeaza in jurul VG de 32 saptamani. De asemenea, parintii vor primi imagini 3D/4D cu viitorul bebelus.

    Pe langa aceste examene eco principale, exista si o serie de examene complementare, incepand cu diagnosticul eco al sarcinii, urmărirea sarcinii incipiente si a eventualelor patologii (decolari trofoblastice), examene eco de rutina efectuate la vizitele incluse in fisa de urmarire a gravidei, pentru fiecare caz in parte. Indicatiile eco nu pot fi generalizate deoarece fiecare gravida este unica, fiecare sarcina este diferita iar dezideratul nostru este de a oferi servicii de inalta calitate profesionala, adaptate fiecarei paciente.

  2. Ce se poate intampla daca le omiti?

    Morfologiile fetale pentru fiecare trimestru ar trebui efectuate de catre toate gravidele. Nu putem preciza urmarile omiterii unui examen ecografic atunci cand acesta este indicat. Consecintele pot varia foarte mult in functie de fiecare caz in parte deoarece nu putem prevedea aparitia unor probleme. Pentru cazurile de sarcini cu risc obstetrical crescut este chiar obligatorie urmarirea riguroasa a sarcinii, omiterea unor etape putand avea consecinte grave asupra evolutiei fatului si a mamei – pot sa apara complicatii care, diagnosticate prea tarziu, pot pune in pericol viata fatului si/sau a mamei.

  3. Cum poate fi ajutat fatul?

    In functie de patologia evidentiata la examenul ecografic exista anumite directii de urmarire ulterioara a sarcinii, trasate de protocoale si ghiduri internationale unanim acceptate, bazate pe studii efectuate pe un numar mare de paciente. In cazul in care se deceleaza anomalii cromozomiale sau structurale fetale este foarte importanta consilierea cuplului, alegerea impreuna cu acesta a modalitatii de continuare sau chiar intrerupere a sarcinii, acolo unde situatia o impune. De asemenea trebuie expuse parintilor toate metodele de terapie in utero atunci cand acest lucru este posibil, precum si prognosticurile cu privire la calitatea vietii copilului dupa nastere (impact fiziologic, emotional, interventii necesare, etc.).

  4. Care sunt problemele cel mai des intalnite?

    Specificul centrului nostru este de medicina materno-fetala. Deoarece in cadrul clinicii se efectueaza eco morfologice precum si urmarirea sarcinilor cu risc crescut, cea mai frecventa patologie cuprinde: anomalii cromozomiale si structurale (malformatii SNC, cardiace, digestive, renale), IUGR, sarcini gemelare complicate (TTTS, twin demise…) etc.

  5. Pentru detectarea anomaliilor cromozomiale (Sindrom Down, de exemplu) se poate interveni in burtica?

    Screening-ul pentru anomalii cromozomiale ofera date de statistica, de probabilitate in ce priveste riscul pe care il are sarcina pentru aceste anomalii. Metodele invazive sunt indicate de un calcul de risc crescut la screening-ul de trim I si constau in CVS si amniocenteza. Diagnosticul anomaliilor cromozomiale se efectuaeaza cu:

    teste invazive (amniocenteza in trimestrul II al sarcinii sau CVS in trimetrul I al sarcinii). In timpul acestor teste este examinat ADN ul fetal si se stabileste cu exactitate cariotipul fetal.
    metodele noninvazive introduse recent pot aduce rezultate sigure in ce priveste sindroamele cromozomiale. Aceste teste depisteaza ADN fetal liber in circulatia materna. Acest test poate fii folosit si ca metoda de screening dar costul este ridicat. 🙁

    In cadrul Clincii Fetal Care se pot efectua toate aceste teste in conditii de maxima siguranta atat screeningul fetal unde se urmaresc protocoalele internationale cat si testele non – invazive si cele invazive.

    O data ce avem raspunsul testelor genetice unde diagnosticul este cert de fat cu malformatie genetica, parintii sunt consiliati si indreptati spre geneticieni pentru o consiliere corecta . Din pacate malformatiile cromozomiale nu pot fi tratate.

  6. E posibil ca la ecograf sa para ca totul e ok si cand nasti copilul sa descoperi in primele zile de viata ca are vreuna din problemele mai sus mentionate?

    Examinare ecografica este o examinare cu rata mare de detectie a anomaliilor fetale dar in acelasi timp si un examen subiectiv din cauza factorului uman. Astfel recomandam efectuarea ecografiilor de specialiti in medicina materno fetala ce au cunostinte medicale avansate in medicina materno – fetala cat si un training in acest domeniu. Astfel rata de depistare a anomaliilor va fi cea acceptata international si siguranta parintilor ca au un bebe sanatos este mai mare. Exista boli fetale ce nu se pot depista intrauterin aici si limita metodei ecografice. Aceste boli se pot manifesta dupa ce fatul se naste. De obicei sunt boli de functionare si se recomanda dupa ce fatul se naste, sa se efectueze screeningul metabolic a nou-nascutului. In majoritatea cazurilor daca testele si ecografiile efectuate in timpul sarcinii sunt in limite normale, de obicei fatul este un bebe sanatos.

  7. Se spune ca nu e prea indicat sa bazai bebelusul cu ecografii pentru ca simte si ar putea fi afectat. Cat e adevar si cat e mit?

    In timpul ecografiilor fatul este stimulat de ultrasunete. Examinarea ecografica este recomandata sa fie efectuata intr-un timp scurt, cu minim de expunere fetala intre 20-30 minute si cu respectarea normelor impuse de Committee on Ultrasound Safety of the World Federation for Ultrasound in Medicine and Biology. Aparatele moderne folosesc sonde cu frecvente de ultrasunte inalte, ceea ce aduce inalta rezolutie a imaginilor dar si o expunere mai mare a fatului. In acelasi timp aceste aparate sunt echipate cu cativa parametri ce afiseaza in permanenta pe ecran atat intensitatea factorului mecanic si al celui termic al ultrasunetelor asupra structurilor materne si fetale. Medicul specialist e cel care le urmareste si asigura o examinare in conditii de siguranta pentru mama si fat. In cadrul Fetal Care ecografia fetala este efectuata cu maxima profesionalitate, cu mare responsabilitate de toti medicii si cu aparatura de ultima generatie.

In locul tau n-as sta prea mult pe ganduri. Acum as da like paginii mele de pe www.facebook.com/OctaviaGeamanuOficial 🙂

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Adresa de email nu va fi publicata. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.