Things from life

Cand dorinta de stabilitate naste destabilizare…

my-life-cand-dorinta-de-stabilitate-naste-destabilizare

Timpul trece, nu asteapta sa luam decizii.

Si-a spus asta intr-o zi pe cand incerca sa scape din ghearele durerii pricinuite de-o poveste pe care atunci ar fi numit-o de dragoste. A privit in urma, fara sa faca un efort prea mare sa-si aminteasca mai degraba momentele in care a suferit incat a simtit ca se prabuseste cerul peste ea decat momentele in care cerul era limita fericirii ei. N-o sa inteleaga niciodata de ce le place femeilor sa isi aminteasca durerea, sa o retraiasca, si in acelasi timp s-o inece cu-atatea lacrimi? Sau poate asta i se intampla doar ei… Deunazi, terminase de citit, de recitit, Nunta in cer, romanul lui Eliade. A fost ca si cum l-ar fi citit prima data. Avea un talent fantastic de-a uita complet subiectul unui roman la scurt timp dupa ce dadea si ultima pagina. Se intreba de ce nu i se intampla la fel si in cazul oamenilor, de ce nu putea sa uite la fel de usor povestea asta care-i macina visele. Caci, altfel, isi amintea si ce-a facut intr-o zi de joi, pe cand avea sase ani. Toata viata ii era clara si ii placea sa o desfasoare adeseori ca pe o rola de film, si sa o vizioneze uneori chiar si cu spectatori. In fond, era regizorul amintirilor ei. Nu se temea ca nu va primi aplauzele publicului la final. De indata ce si-a spus asta in gand, i s-a strans inima si i s-a inclestat maxilarul. Pentru ca si-acum, cand statea singura intr-un apartament micut din centrul capitalei, tot la lume se gandea. E ciudat ca pe cat de puternica parea celorlalti, pe atat de slaba se simtea in fata ei, cand isi arunca o privire in oglinda. Pana si ea-si spunea ca nu se recunoase. Acum nu se putea vindeca de lume, de ceea ce credeau cei din jur, de ceea ce isi doreau de la ea. Ducea o existenta solitara, traia mai mult in interior, avea prieteni cat sa-I numere pe degetele de la o mana, totul doar ca sa se protejeze de vreo eventuala suferinta. Radea pana si ea de ea. Pentru ca acum, durerea era direct proportionala cu protectia pe care si-o oferise. Ultimii noua ani si-i dedicase lui, abandonandu-se definitiv pe ea. Si-a pus in cui dorintele si aspiratiile, si-a abandonat familia si prietenii si a uitat sa traiasca si altfel decat respirandu-l pe el… El, cel pe care-l vedea langa ea pana la adanci batraneti si-a strans intr-o zi de joi lucrurile si, cu lacrimi in ochi, a plecat. Cu ce gresise cand tot ce si-a dorit a fost echilibru, armonie, liniste, siguranta, dragoste? La fel ca oricare alta femeie. Iar ea se trezise acum ca esuase lamentabil in a avea macar una dintre ele.

Asa se intampla uneori, cand dorinta asta de stabilitate ne orbeste intr-atat incat aproape ca ne pierdem ratiunea si simturile, cand dintr-o nevoie acuta de a ne simti protejate intr-o relatie solida, unele dintre noi cad in plasa singuratatii. Dorinta puternica de-a ne simti iubite, de a trai in echilibru, armonie, liniste, siguranta naste monstri, pe care daca nu ii constientizam la timp, ne pot duce pe taramul dezamagirii. Ma intreb de ce uita femeile sa isi aminteasca in timpul relatiei , ca si omul de langa ele are nevoie sa respire, sa viseze, sa simta, sa isi faca planuri, nu la final, cand li se innoada lacrimile sub barba si se intreaba unde au gresit? Doar ea i-a oferit totul: o masa calda, fara un zambet, ce-i drept, pentru ca dupa ce s-a enervat la serviciu chiar nu mai are chef sa asculte si problemele lui; o noua vacanta la mare, cand el de fapt i-a spus de vreo cinci ori ca i-ar mai placea sa mergeti si la munte; i-a acceptat toate iesirile cu baietii, dar din dorinta de a sti ca e in siguranta, l-a sunat in acele momente de vreo 6 ori, si au vorbit intr-una pe waths’up; i-a spus intr-o zi ca ar vrea sa ia lectii de cantat la tobe iar ea a simtit ca i se umfla venele pe tample, incat a trebuit sa-i spuna asta cu un ton mai sus decat toba mare; a vrut sa o ia in brate, dar ea tocmai si-a amintit ca au ramas niste vase in chiuveta care trebuie spalate urgent; au mers la film si pe la jumatatea lui el nu intelegea ce cauta acolo, mai ales ca in sala nu mai era niciun alt barbat, doar femei, asa ca i-a spus frumos ca el o asteapta acasa. Finalul e previzibil. Asa ajungem sa sufocam omul de langa noi, pentru ca nu stim sa exprimam exact ce vrem, pentru ca proiectam asupra lui niste dorinte care nu-i apartin, pentru ca uitam ca am ales sa ne impartim viata cu a lui, nu sa o traim in locul lui. Pentru ca ii daruim intru totul timpul nostru, cand el s-a indragostit intr-o pauza de noi. Traieste in echilibru cu tine insati, fa in asa fel incat fericirea ta sa nu aiba legatura cu prezenta sau absenta cuiva din viata ta, respecta libertatea celor din jur la fel cum vrei sa iti fie respectata libertatea ta, fii atenta cand incepi sa aluneci pe panta dependentei de cineva – de multe ori e cu sens unic, fii independenta financiar. Astfel, mai poti sa faci si tu jocurile intr-o lume care se spune ca e a barbatilor 🙂


P.S. Sunt simple observatii asupra vietii oamenilor din jurul meu.

In locul tau n-as sta prea mult pe ganduri. Acum as da like paginii mele de pe www.facebook.com/OctaviaGeamanuOficial 🙂

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Adresa de email nu va fi publicata. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.